Am furat din
sufletul unui copac atât cât să îl desenez în tuşe negre şi roşii în alfabetul nevăzătorilor
pe un carton. Deoarece negrul şi roşul sunt bune pentru benzi desenate şi
pentru sloganuri sau firmamente sau chiar vestimentaţie. Sunt culori care se
rotesc pe roata olarului. Sunt culori care aleargă. Între timp orbii
descifrează de-a lungul vieţii sensul negrului şi roşului şi Homer încă mai
călătoreşte din cetate în cetate.
- I-am
schiţat coroana rotundă ca şi cum aş da bineţe cu vorbă blândă unui cerşetor
bătrân când mustesc stelele pe înserat la vremea mulsului.
- I-am
desenat umbra la dreapta ca şi cum soarele răsare de partea inimiii mereu sau
ca atunci când îţi strigi numele într-o fântână săpată în piatră.
- Am desenat câteva fructe între crengi şi
unele căzute la întâmplare precum bucuria merelor în bradul de Crăciun, precum
odihna cosaşului la prânzul mic să-i fie de haznă pita cu slană şi ceapă.
- Am
desenat mai multe suflete de păsări dând roată pomului ca atunci când deretici
în casa unui vecin sărac sau speli rana celui mai sărac decât tine pe marginea
unui pat vechi de spital.
- Am furat din sufletul unui măr
auriu atât cât să nu îmi crească aripi, acele aripi neînsufleţite pentru
cerurile albastre-reci unde cresc doar copii cu manşon de nurcă şi flori de
gheaţă pe care nimeni nu le copiază.
Σ= am murit şi eu
aproape fără să mă schimb în oglinda din perete ori cea din poşetă. Cei care au
pătruns sub pielea mea au înţeles de ce cuiele oglinzii nu m-au durut defel.
Totul era atât de frumos încât plângeam, numai că în lumea oamenilor vii doar
argintul contează în spatele oglinzii. Şi niciodată lumina sufletească. Săracă
şi hămesită, cu aceleaşi haine de zeci de ani, am fost lăsată în plata
Domnului, fiindcă era peste tot la modă zicala că „nicio faptă bună nu trece
nepedepsită”, atât în ţară cât şi peste mări şi ţări...şi toţi deveneau oameni
cu cerul gurii negru şi limba şi gingiile roşii. Mie mi se părea monstruos, lor
li se părea normal. Trăiam într-o îndelungată perioadă de pace şi nimeni nu era
recunoscător; toţi loveau şi mai rău, şi mai haini şi lacomi pe cei năpăstuiţi,
să ia şi pielea de pe ei. Şi legile la fel, loveau mai ales în cei săraci şi
neputincioşi. Peste patru decenii am fost considerată nebună şi exclusă din lume
fiindcă nu am greşit nimic şi am ajutat mereu pe alţii când a fost posibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu