Ma’am/ apa care nu se mai întoarce

copil eram cu ochii umezi de apa care nu se mai întoarce

apa iubirii pe care nimeni nu o gustă

îmi iubeam mama prin semnele de bună purtare de pe genunchi

prin ochelarii ei de soare pe care îi şterpeleam pe plajă

era o apă amară şi sărată ca marea cu multe acuarele cu soare şi fluturi

pentru zilele de 8 martie

cu multe scrisori în care căutam aur în muntele de pietriş din inima ei

dar apele mele nu săpau destul de adânc

mama se învârtea prin casă ca roata morii în papuci cu toc înalt

mărunţea fin piureul de cartofi şi prăjea exact atât cât trebuie şniţelele

îşi înfigea unghiile tari în părul meu subţire şi mă şamponea

până când înghiţeam apa amară care nu se mai întorcea

nu avea bani să îmi ia cadouri dar mă lăsa să port hainele şi eşarfele ei

era ca piperul la mânie când eu zâmbeam moale şi curat

deretica prin casă mereu dar tot ne-au invadat gândacii negri şi roşii

odată chiar au ajuns până-n gât într-o sticlă cu sirop de vişine 

fiindcă ea umplea rafturile cu conserve din grădina bunicii

erau numai ape amare şi sărate şi un strop de aspirină

ca să ţină peste iarnă

era iarna lungă a vieţii mele cu ea

ea fată de ţărani sărăciţi tata fiu de orăşeni sărăciţi

amândoi crescuţi în condiţii grele

între ei casa de nebuni şi bătăile fără vânătăi până într-o zi când

am vrut să fie pace şi amândoi s-au unit împotriva mea

tata încă punea murături cu apă sărată

mama încă mai cocea plăcintă cu foitaj

eu mă strecuram greu între ei şi făceam pandişpan

mama spunea că numai pentru mine nu divorţase de tata

eu o priveam cu mirare când plângea fiindcă mă bătea al dracu de rău

şi tata era aghiotantul ei

ea ţipa ore în şir şi apoi se parfuma cu Chanelul ei păstrat de demult

şi mă pupa al dracu de zgomotos şi umed

până când părul mi se ridica pe braţe de scârbă

şi apoi o lua iar de la capăt

au rămas amintirile braţelor pline de liliac proaspăt

rupt pentru mama mea dragă un înger care nu a existat

privirea mea de copil calmă şi domoală

micile mele daruri păstrate de ea în dulap ca şi cum voia

să îi păcălească pe alţii

că numai asta spunea că ea ştie să mintă şi eu nu

ca şi cum lumea era un teatru în care ea fugea în culise să mă chinuiască

şi apoi se fandosea pe scenă pentru un bis de mamă perfectă

azi mama nu mai are dinţi dar tot muşcă

şi numai seara târziu când îşi dă jos proteza dentară vorbeşte altfel

încât nici nu îmi vine să cred

cât este de a dracului de om