Bleojditu şi Cotigă au o discuţie filozofică.
Bleojditu: Cumetre Cotigă, ştiu că tu eşti mai dăştept, da’
mi-i ruşîne să te-ntreb...
Cotigă: Zi mă, nicio întrebare n-are moarte cît îi ceriul şi
pământul, una mai mult sau mai puţîn nu-i bai.
B: Păi văz că ai muiere şi copchil de mere la şcoală şi
te-ai apucat să îngraşi un porculean pentru Crăciun...da ştiu că ai cetit mult,
poate mă lămureşti şi pe mine ce îi fericirea...no, că mi-i ruşîne să întreb
măscării d-astea...
C: Să-ţi spun dirept Bleojditule, eu m-am gînit la treaba
asta mai demult cînd am mers la şcoală la internat. Eu crez că fericirea
însamnă libertate.
B: ??
C: Numa că tare puţîni îs liberi. Libertatea însamnă să stai
locului.
B: Cum adică?
C: Adică să nu te mişti deloc, nici cît îi firul de pai de-a
latul, că dacă mişti nu mai eşti liber.
B: Vreai să spui să stai ţapăn ca mortu în coşciug cu
braţele pe chept? Păi aia nu e libertate.
C: Dirept spui. Da’ poate şi pe lumea ailaltă mai mişcă vreunii
o ţîră, că noi nu putem şti. Cam atîta
mă taie capul pe mine. Libertate e atunci când nu te mişti deloc.
În vreme ce Cotigă şi Bleojditu ciocnesc un păhărel de
rachiu bine lămurit, în fîneaţa de după dealul mare de lîngă sat cade un
elicopter şi ia foc.
B: Cumetre Cotigă, ăia taman acu s-or liberat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu