asul de cupă

azi porumbeii sunt grei 

poartă biserici pe spinare poposesc pe geamul meu când plouă ca uleiul
şi se unge lumea să îi treacă boala din lipsă de iubire
mă înfurii fiindcă nu îi pot izgoni
îmi flutur degeaba braţele ei stau atât cât vor la geam
ei întotdeauna ştiu ceea ce eu nu ştiu
cu ochii impasibili în lumina acestui secol uneori cu pene albe
eu recitesc biblia sau scrisorile vechi cu lupa
şi alte amintiri legate cu fundiţă
le tai ca pe un pachet de cărţi de joc să văd ce pică
mă mir că nimic nu s-a schimbat că am îmbătrânit şezând
la poarta de lemn pe scaunul de lemn într-o viaţă cu busuioc uscat sub căpriori
şi butuci de vie scoşi din rădăcină