cheiţa de sticlă

în ţara fără curcubeie eram copil

fiindcă era lumină multă

şedeam pe un scăunel ca o ciupercă citeam despre castele şi zâne

din cărţi cu coperţi verzi şi din ochiul de geam deschis spre livadă

când eram albă ca zăpada ningea greu erau pârtii de sanie şi gheţuş

lucrurile albe înfloreau apoi cele roz şi doar uneori cele albastre

vorbeam pe înserat cu copacii bătrâni

îi alintam şi le mângâiam solzii sau crenguţele ca nişte ghiare

cândva m-am întins pe o piatră şi sub mine a crescut o gropiţă

miroase a arsură rece

e ca şi cum merg de-a-ndoaselea şi aprind singură focul 

în cămara bunicii e acelaşi loc cald acelaşi ceas pe perete către miazăzi

cerul cu stele aleargă rotund

de mulţi ani iernez înfăşată în frunze şi plâng

de parcă se rupe vâna din coşul pieptului

mâine poimâine îmi veţi vorbi cu toţii ca unei pietre

fiica unui bob de nisip care a iubit un munte