fouettés

sunt inuman de singură dar e bine

încă doare că sunt om

nu sunt o anomalie mi-aş dori o ceşcuţă de ceai aromat

şi o bătaie prietenoasă în spinare dacă mă înec

mi-aş dori să scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m  the great pretender//

să văd ce mai rămâne din ceaşca mea de ceai după ce înşir vrute şi nevrute

despre bărbatul care nu m-a iubit niciodată

erau la început prea multe cântece// dansam braţ la braţ cu mine

dansam liniştea soarele ploaia zgomotul străzii bătaia inimii fericirea

dansam ca balerina de porţelan din casa unui unchi care îi pregătise

o instalaţie în care se învârtea

dansam în numele singurătăţii mele

//sono la ragazza senza amore sopra il mare della gioventù //

în spatele perdelei erau boxele instalaţiei muzicale negre 

dansam numai în miez de zi albă// îmi lăsam braţele să cadă moale

cu degetele în extensie mă învârteam în piruete până începea ploaia

dincolo de jaluzele se spărgeau norii foarte grei cădeau şiroaie în diagonală

deveneam crin cu mâinile arcuite deasupra ca nişte stamine

alunecam creşteam mă rostogoleam din creştet până în picioare

dacă el m-ar fi iubit aş fi vrut să ne aşezăm pe jos

cap lângă cap aşa cum se ating norii

să ne sărutăm întinşi în direcţii opuse să ne atingem doar frunţile

să fim aiurea

să mă lase să îmi odihnesc geana pe braţul lui în încheietura cotului

dar ce fel de daimon de bărbat m-ar fi iubit atât de mult încât

să doarmă liniştit cu mine