de o de lancome singurul parfum al mamei păstrat douăzeci de ani
din care miroseam fără să îndrăznesc să şterpelesc
cu mimi din boema murind în tremolo lent ca să plâng eu
pe o scenă ieftină la primul meu spectacol
şi bicicletele din belsize învârtind roţile lor de ciocolată
rulau în visele mele de novice la şcoala impresiilor subtile
erau câini care veneau ca în singur pe lume să mă întâmpine
în două labe când mă întorceam cu ghiozdanul în spinare
mergeau împreună cu mine pe toată strada ca oamenii
eu deschideam poarta mereu vopsită verde şi scârţâind
mă întindeam în şezlongul cu pânză dungată
citeam despre tamarinzii lui sadoveanu
dormeam în aşternut imprimat cu balonaşe
în cămările cu gutui viermănoase pe şifonierul vechi
era o lume în care nimeni nu minţea decât când spărgeau
ouăle de paşti cu un ou fals de lemn frumos cioplit
o lume în care nimeni nu se îmbăta cu vorbe în vânt
şi suflul vântului era doar atât până şi pentru don quijote
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu