când stele sunt o mie (rescriere)

tu ai două capete care nu se întâlnesc spunea bunica

citind cu degetul liniile din palma mea

e ca şi cum aş vrea să smulg o rădăcină de cicoare 

atât de adânc şi amar stau înfipţi anii aceia cu semne pe genunchi

de la treptele înalte cu coajă de var groasă

de culoarea cerului copt a furtună

nu pot lăsa ce-am început când mă jucam frumos cu norii 

nici podeaua frecată cu leşie fierbinte

nici fierul de călcat care înghiţea tăciuni ca un balaur

*

catherine era o proastă că s-a îndrăgostit de heathcliff

eu nu voi fi niciodată

juram mereu până când am văzut acel porumbel cum zboară

din cerdacul în care stăteam cu bratele la piept

mirosea a jucării de lemn şi a clătite cu brânză

cădea lumină printre viţe peste cântecul încolţit pe buza de sus

îmi plăceau stelele pe înserat şi nu priveam luna în faţă

dar pasărea albă a plecat prea devreme prea departe

bărbatul cu o legătură mare de chei privea în gol îmi cerea să stau pe genunchii lui în pantaloni de pânză topită eu refuzam apa râului era tulbure pe sub pod braţele lui erau ca frânghiile de rezistenţă purta cizme galbene la fel ca poliţistul plictisit de cazuri de sinucidere care mă privea absent

*

cele două capete din viaţa mea se întâlnesc precum munţii

suflet cu suflet

peste care mă voi prăbuşi