se rupe în noapte
odată cu neliniștea stomacului meu pe la patru dimineața
urletul nepâmântesc al pisicilor fără stăpân printre blocuri
sunt poate prea dezmembrată așa cum stau între perne umede
număr soldăței verzi să adorm
singură călătorind prin coșmarele cu oameni
care luptă pentru o gură de aer
pentru bijuteriile de familie îngropate de cutremure
anunțate la megafoane în săli de așteptare ca prin spitalele-turn
fără coșuri de gunoi cu scaune care se bălăngăne
cu fetițe cu păr nisipiu și privire spălăcită exoftalmică
și încă mă întreb
dacă ele au fugit vreodată după iepurele din țara minunilor
dacă au văzut vreodată licurici în dumbrava minunată
fiindcă eu nici acum nu cred că există
nici fericirea cerească nici gloria pământească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu