e o zi frumoasă care mă privește drept în ochi/ clipa curată în care cerul de un albastru adânc se sprijină pe umerii pământului/ și iarba crește greu ca din mare cu vârfuri legănându-se încet
este simplu să leg cu nodul năframei două ceruri sau două pământuri/ coasa vremurilor trecute parcă mușcă din viitor/ oamenii sunt clipe de soare fiindcă lucrul care îi naște îi și omoară/ undeva pe cerul sufletului lor
unii plâng fără lacrimi precum nebunii triști
cei care niciodată nu au plâns degeaba
cei care lasă lacrima lor ca dintr-o rană să apere viața vieților ce va să vină
cu chipurile trase și blânde ca frunzele căzând încă moi
pe jumătate moarte pe jumătate vii
3 august 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu