HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

marți, 1 martie 2011

Singurătate (Jules Supervieille)


Om rătăcit printre secole,
Vei găsi tu vreodată un contemporan?
Şi acela care înaintează în spatele cactuşilor înalţi
Nu are vârsta sângelui tău care coboară din munţii săi,
Nu cunoaşte râurile unde se scaldă privirea ta
Şi cum poţi descoperi cifrul unei minţi care tăinuieşte?
Ah! tu ai fi iubit atât de mult oamenii epocii tale
Şi ţi-ar fi plăcut să ţii în braţe un copil ce râde din acel timp!
Dar pe acest versant al Spaţiului
Toate chipurile fug de tine ca apa şi nisipul
Tu ignori ceea ce cunosc până şi insectele, picăturile de apă,
Pentru ele e fără amânare cui vorbesc sau murmură,
Dar în lipsa unui chip
Stelele înţeleg limba ta
Şi dintr-o clipă-n alta, obişnuite cu distanţele,
Îţi urmează gândirea, îi furnizează cuvinte,
E suficient să asculţi când ochii sunt închişi.
Oh! ştiu, ştiu bine că ai fi preferat
Să fii înţeles de ziua numită astăzi
Datorită sincerităţii şi aparenţei asemănătoare
Şi de către cei care îşi spun pe Pământ semenii tăi
Deoarece ei nu au, pentru a se exprima din adâncul anilor lor lumină,
Decât pâlpâirea unei inimi
Nedesluşită de ceilalţi oameni.

 21 iunie 2010

traducere de Cristina-Monica Moldoveanu

Barbara (Jacques Prevert)

Aminteşte-ţi Barbara
Ploua încontinuu în Brest în ziua aceea
Şi tu mergeai zâmbind
Plină de bucurie strălucitoare şiroind de apă
Prin ploaie
Aminteşte-ţi Barbara
Ploua încontinuu în Brest
Şi-ai apărut în faţa mea pe strada Siam
Tu zâmbeai
Şi eu la fel
Aminteşte-ţi Barbara
Eu nu te cunoşteam
Tu nu mă cunoşteai
Aminteşte-ţi
Aminteşte-ţi totuşi ziua aceea
Nu uita
Un bărbat se adăpostea lângă o poartă
Şi te-a strigat
Barbara
Şi tu ai alergat prin ploaie spre el
Şiroind de apă strălucitoare plină de bucurie
Şi te-ai aruncat în braţele lui
Aminteşte-ţi acest lucru Barbara
Şi nu te supăra că te tutuiesc
Eu le spun tu celor care-mi sunt dragi
Chiar dacă nu i-am văzut decât o dată
Eu le spun tu celor care se iubesc
Chiar dacă nu îi cunosc
Aminteşte-ţi Barbara
Nu uita
Ploaia aceea înţeleaptă şi fericită
Pe chipul tău fericit
În acel oraş fericit
Ploaia aceea peste mare
Peste depozitul de muniţii
Peste vaporul din Ouessant
O Barbara
Ce stupid e războiul
Oare ce s-a întâmplat cu tine
În această ploaie de fier
De foc de oţel de sânge
Şi cel care te strângea în braţe
Cu tandreţe
Oare e mort dispărut sau încă viu
O Barbara
Plouă încontinuu în Brest
Aşa cum ploua şi atunci
Dar acum e altfel şi totul e în ruină
E o ploaie de doliu groaznică şi tristă
Nici măcar acea furtună
De fier de oţel de sânge
Sunt doar nori
Nori care se destramă
Leşuri de câini care dispar
Plutind peste Brest
Şi vor putrezi departe
La mare depărtare de Brest
Din care nu mai rămâne nimic


(traducere de Cristina-Monica Moldoveanu)

Seara, la fân

(bunicilor mei)

Pământul e obosit ca gestul domol
ce înnoadă panglica pălăriei din paie,
ultimele raze se adună în iarbă
pe dealul aburind de secetă.

Bătrânul cosaş se odihneşte,
osia căruţei e săpată de riduri.
Privind drept în soare
copilul desculţ aleargă pe cărarea strâmtă,
scară către podul vechi al lumii.

Oamenii coboară încet spre casă,
viaţa e ca un car încărcat,
aşezată în căpiţe grele
cu miezul încă verde.

(ianuarie 2010)



Ioana Radu - Car Frumos Cu Patru Boi

Asculta mai multe audio diverse