HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

duminică, 21 noiembrie 2010

Germinaţie

poate într-o zi
mă voi fi născut mai departe
la mare distanţă de locul
unde se zbuciumă molatec
lumina jarului
geană pe zidul vechi

cercul soarelui din trup
amprentă de fugă rotitoare
pe nisipul memoriei
s-a strâns atunci în mine
ca zăpada topită în martie

era chiar mai departe decât visele
undeva printre seminţele toamnei
dormind ca nişte păduri îngropate
cu vârfurile ostenite de un zbor înalt
mai albastru decât tăcerea dintâi

şi umbra mea s-a întors acasă
în aceeaşi zi




Ritmuri

am adormit pe laviţa strâmtă
mirosul lemnului mâncat de cari
mă învăluie ocrotitor
soarele ninge printre zăbrelele ferestrei
direct în visul meu unde tremură sănii
pe geana luminii

ghemul strâns al trupului
înfăşoară trecutul
ca un fir al Ariadnei
eu mă rostogolesc
călător pierdut de timp
roza vânturilor
indică nordul muzicii
algele mării vibrează în adânc

melodia se opreşte lent
în clorofila topită de lumină
secundele se acordează
proaspete în clepsidre vegetale
şi trebuie să mă trezesc din nou
copil în iarbă fragedă



Popas fără călători

acum măsor bătaia inimii în stânjeni
ticăitul ei se răsuceşte în lemn uscat
plutind în apa fântânilor fără cumpănă

colecţionez zâmbete diluate în fotografii
urme de paşi şterse în nisip ruginiu
vorbe ghemuite în gând ca ariciul
în cutii de vechituri jucării
globuri şi beteală pentru brazii retezaţi
în alte ierni

mai pot asculta iarba prin tălpi
ochii sunt ca buretele ce şterge
urma uitărilor târzii
şi sunt aproape sigură
la marginea unui drum
că stelele îmi citesc harta
zăpezilor pe care voi călca
desigur mâine

Burete

în sala de clasă e linişte
ferestrele au făcut ochii mici
băncile s-au aliniat lângă zid
teancuri de manuale şcolare
apasă duşumeaua la mijloc

dau ocol şi îngenunchez
prin crăpăturile din podea
îşi face drum o caravană de furnici
trec cuminţi sub muşuroiul de cărţi
ca nişte călugăriţe la vorbitor
sub lupa de filatelist a tatei
acelaşi marş lent dar sigur
dincolo de îngrijorare teamă dezamăgire

privindu-le am înţeles
până mâine vor năpădi clasorul meu vechi
printre coperţi roase  timbre ştampilate
jocuri din timpul liber

e interzis să strigi
aici toate sunt atât de mărunte
am să arunc zăpadă pe tabla încă neagră
... mă orbeşte

vineri, 19 noiembrie 2010

Lacrimi

soarele se stinge licărind în geam
printre garoafele roz-albe din glastră
ea citeşte o poveste cu feţi-frumoşi
culorile din carte tremură
în ape de nestemate

oare fluturii dorm mamă
repetă copilul privind într-o parte
nu contează răspunde ea distrată
prea răzgâiat se gândeşte
are să uite până mâine
vreau să ştiu dacă fluturii mor mamă
ea tace mototoleşte întrebarea în batistă
şi o îndeasă în buzunarul şorţului
mirosind a scorţişoară şi lămâie

vântul azvârle frunze pe balcon
galbene ruginii cafenii
copilul deschide larg ochii căprui
de ce nu plâng fluturii mamă

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Îngheţ

lumina de neon sufocă
garoafe uscate pe noptiera metalică
o pală de vânt prin geamul întredeschis
aruncă flori de castan
spini proaspeţi în palma deschisă
tuburile de perfuzie se clatină uşor
geamătul bolnavei se agaţă
ca într-un troleibuz aglomerat
de bara de sus a sentimentelor
vizitatorii vin şi pleacă grăbiţi
bătrâna adoarme ghemuită în pat
ca un copil la colţ pe coji de nucă
alături cineva citeşte "Îngerul a strigat"

dimineaţa amestecă aburi de clor
duşumeaua sclipeşte ca gheaţa topită
monitoarele din salonul de urgenţe
ticăie şi bâzâie ca un roi de viespi
o pată rotundă de soare
s-a strâns în fagure pe cearceaf
e încă primăvară

vineri, 12 noiembrie 2010

Dacă plouă

trebuia să îţi scriu de mult
ploaia nu s-a oprit încă
clocoteşte duminică dimineaţă
stropi de cerneală îmi cad pe hârtie
ca-n spuma laptelui fierbinte

seara gândurile mi-amorţeau
cuvintele tale se aşezau cuminţi
boabe de cafea proaspăt măcinate
în cochilia urechii mele
tresăream străluceam dintr-odată
poate mai ştii cireşul în care m-am urcat
când vântul îi despletea vârfurile
şi ţi-am cules un coş cu fructe
ce dădeau în pârg
sau câmpul părăsit de la marginea oraşului
unde mă luptam să rup un fir de cicoare
să-l ţin la piept

mai vorbeşte-mi
despre drumul cu plopi şi rapiţa înaltă şi aurie
despre liliacul înflorit a doua oară
povesteşte-mi cum ai fugit printre mesteceni
toamna era atunci aspră şi palidă
copacii aproape lipiţi unul de altul
zumzetul ploii stins

picură între pereţi şi în somn
cuvinte subţiri albe cenuşii
plouă de un an