HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

miercuri, 24 august 2011

Nocturnă


nu mai încape nimic
între nodul buricului şi fierăstrăul oaselor sacrate
din măduvă au crescut copaci stufoşi
umbrele lor se amestecă pe zid
închise între ieri şi azi

am început să calc mai greu
ca un sugar în premergător pas după pas
strivesc până la rouă florile de măr de pe covor
pădurea din mine vuieşte a mustrare

nopţile sunt ca acidul boric
capcană pentru picioruşe terestre
zilele se evaporă ca naftalina
fluturii albi sunt la fel de vinovaţi
au ales să moară mai devreme

trebuie doar să am răbdare
firul de aţă muşcat cu dinţii
intră greu prin urechea acului 




luni, 22 august 2011

Mă arunc pe fereastra închisă


o femeie fără halat trece pe lângă mine
e schimbul de tură medicală sau de personal auxiliar
fără uniformă seamănă între ele
poartă helanca neagră strânsă pe gât
cu un şirag de mărgele ca ghindele
n-o îndrăznesc s-o întreb ceva

în spitalul de canceroşi am uitat de unde vin
pe culoare semiobscure sparte periodic
în holuri pătrate printre ascensoare
cu lumină intermitentă
ieşirea era înapoi sau înainte
de-o parte ferestrele sunt  deschise spre un zid orb
de cealaltă parte închise către curtea interioară
plină de gutui nuci cuiburi de ciori

lipesc fruntea de geam
în ochi se topeşte o ceaţă sticloasă 
tuşesc şi sughit cu buzele strânse
sunt multe uşi cu acces interzis
ceasul de mână s-a oprit chiar acum
la ora prânzului

vineri, 19 august 2011

Orologiu

poarta bisericii vechi e o inimă tot mai largă
prin care sângele trece în fir subţire
ploile cu vânt au biciuit cărămida
nu mai există cheie
trebuie să te opinteşti să o ridici puţin
o roată de floarea soarelui s-a lipit de zid

la asfinţit liliecii zboară ca săgeţile fierbinţi
şuieră pe lângă ureche
spuma stelelor încă n-a dat în foc
vor fi atât de multe încât m-ar putea smulge din ţărână
mai uşoară ca fulgul

şterg de pe frunte urma unei aripi oarbe
mă întorc spre intrare cu paşi apăsaţi
lângă o cruce am cules patru fire
de busuioc sălbăticit


Pastel de toamnă


mi-aplec grumazul sub păienjeniş
trec gârbovită dincolo de boltă
cu cheia ruginită în buzunar
vântul închide uşa în spate

vremea a stat între cald şi rece
o pălărie atârnă de un cârlig
nici prea sus dar nici prea jos
strugurii acri se îndulcesc greu

nu pot să mă ating de nimic
pereţii şi clanţa sunt moi
pâinea mucezeşte verde cartofii încolţesc alb
doar merele pătule rămân rumene
printre ele se târăşte un fir de lumină
ca un şarpe pe pământul mustind
călcâiele tremură
genunchii pocnesc îndoindu-se

atâta gol e în stomac şi împrejur
poate e Sfânta Vineri
şi voi rămâne aici vreo douăzeci de ani
fără duminici 


miercuri, 17 august 2011

Frângerea pâinii



rătăcesc pe ostrov
între noapte şi zi
desaga mi-e plină cu pietre de râu
culese la întâmplare

mă aşez pe o movilă mai înaltă
iau nisipul uscat în palme
îmi spăl  îndelung faţa şi ochii
sub pleoape tremură un strop de sânge 

din buzunarul de la piept
scot un boţ de aluat întărit
deznod batista plină cu sare
îl dau de-a rostogolul
şi-l rup fărâmă cu fărâmă
cu inima strânsă

buzele mi s-au uscat
dinţii sunt albi aproape se clatină
cerul tot mai înalt îmi arde ochii
a nins puţin apare soarele
ca o oglindă înroşită

iarna aceasta păsările sunt sătule
curând mă voi întoarce acasă
pas cu pas pe acelaşi drum
presărat cu firimituri



duminică, 14 august 2011

Tacit



de-a berbeleacul
până când panta nu se va mai sfârşi
voi spune doar atât nu
cât să încap în ochiul unei molii
atrasă de un bec orb

de ce nu mai contează demult
atâtea semne preschimbate în puncte
între retină şi creier
drumul e prea scurt

am tras numai linii drepte
voi şterge asimptotele
precum viermii inelaţi
fără articulaţii

marți, 9 august 2011

Sfori


îmbătrâneau împreună
erau ca apa verzuie din bălţile unde pescuiau
fie ploaie fie soare
uneori jucau laba gâştei lângă sobă
cu sforile trase îndemânatic peste verighete
repede aşa cum el fluiera scurt şi tandru
când o chema de departe şi ea răspundea la fel
după masa sorbeau cafeaua încet sub bolta de viţă
vopseau împreună ouăle de Paşti
adăugau tot mai mult piper şi leuştean în ciorbă

în spatele casei creştea un brad prea înalt
la umbră era ascuns un merişor auriu
din care ei nu gustau niciodată
cel mai mult stăteau în grădina din faţă
el întindea sforile pentru straturi mereu drept
ea înfigea bulbi rotunzi de arpagic 
ţineau minte fiecare roşie care plesnea să se coacă
cât de bogate erau tufele de agrişe
cât de viermănoase erau perele pergamute
numărau totul în afară de iernile
în care ea tricota botoşei
paşii lor erau tot mai moi pe parchet
în sertare strângeau poze vechi
pliculeţe expirate de seminţe 
din ce în ce mai multe fire de trifoi uscat
nu se ştie de ce ea găsea mereu trifoi cu patru foi

avea ochii verzi ca marea tulbure
el avea ochi de ciocolată caldă
amândoi albeau doar câte puţin
bradul întunecat ţinea răcoare multă
acum creştea sub el un pui de brad 
se ţineau de mână păşeau tot mai adânc în cizme de gumă
coropişniţele iţeau capul printre roşii
viespile culegeau strugurii de masă
ţăruşii pentru sfori putrezeau toamna
ca tăciunii scoşi din vatră prea devreme

mama lor încă mai numără şi azi anii
pictând icoane