HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

marți, 23 decembrie 2014

fouettés

sunt inuman de singură dar e bine
încă doare că sunt om
nu sunt o anomalie mi-aş dori o ceşcuţă de ceai aromat
şi o bătaie prietenoasă în spinare dacă mă înec
mi-aş dori să scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m  the great pretender//
să văd ce mai rămâne din ceaşca mea de ceai după ce înşir vrute şi nevrute
despre bărbatul care nu m-a iubit niciodată

erau la început prea multe cântece// dansam braţ la braţ cu mine
dansam liniştea soarele ploaia zgomotul străzii bătaia inimii fericirea
dansam ca balerina de porţelan din casa unui unchi care îi pregătise
o instalaţie în care se învârtea
dansam în numele singurătăţii mele
//sono la ragazza senza amore sopra il mare della gioventù //
în spatele perdelei erau boxele instalaţiei muzicale negre 
dansam numai în miez de zi albă// îmi lăsam braţele să cadă moale
cu degetele în extensie mă învârteam în piruete până începea ploaia
dincolo de jaluzele se spărgeau norii foarte grei cădeau şiroaie în diagonală
deveneam crin cu mâinile arcuite deasupra ca nişte stamine
alunecam creşteam mă rostogoleam din creştet până în picioare

dacă el m-ar fi iubit aş fi vrut să ne aşezăm pe jos
cap lângă cap aşa cum se ating norii
să ne sărutăm întinşi în direcţii opuse să ne atingem doar frunţile
să fim aiurea
să mă lase să îmi odihnesc geana pe braţul lui în încheietura cotului
dar ce fel de daimon de bărbat m-ar fi iubit atât de mult încât
să doarmă liniştit cu mine

sâmbătă, 20 decembrie 2014

cheiţa de sticlă

în ţara fără curcubeie eram copil
fiindcă era lumină multă
şedeam pe un scăunel ca o ciupercă citeam despre castele şi zâne
din cărţi cu coperţi verzi şi din ochiul de geam deschis spre livadă
când eram albă ca zăpada ningea greu erau pârtii de sanie şi gheţuş
lucrurile albe înfloreau apoi cele roz şi doar uneori cele albastre
vorbeam pe înserat cu copacii bătrâni
îi alintam şi le mângâiam solzii sau crenguţele ca nişte ghiare

cândva m-am întins pe o piatră şi sub mine a crescut o gropiţă
miroase a arsură rece
e ca şi cum merg de-a-ndoaselea şi aprind singură focul 
în cămara bunicii e acelaşi loc cald acelaşi ceas pe perete către miazăzi
cerul cu stele aleargă rotund
de mulţi ani iernez înfăşată în frunze şi plâng
de parcă se rupe vâna din coşul pieptului

mâine poimâine îmi veţi vorbi cu toţii ca unei pietre
fiica unui bob de nisip care a iubit un munte

joi, 18 decembrie 2014

t-o

m-a lovit m-a durut
era un câine verde crocodil de viaţă se ţinea de mine tinichea de coadă
era o salcie bătrână respira prin scorbura plină cu obiecte pierdute
au tăiat-o au împărţit-o
era o pâine coaptă în vatră/ au mâncat-o
era o dragoste mare/ au inventat-o
erau zilele în care
aşteptam în frig
soarele din ceasul cu păpuşi