sunt inuman de
singură dar e bine
încă doare că
sunt om
nu sunt o
anomalie mi-aş dori o ceşcuţă de ceai aromat
şi o bătaie
prietenoasă în spinare dacă mă înec
mi-aş dori să
scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m the great pretender//
să văd ce mai
rămâne din ceaşca mea de ceai după ce înşir vrute şi nevrute
despre bărbatul
care nu m-a iubit niciodată
erau la început
prea multe cântece// dansam braţ la braţ cu mine
dansam liniştea
soarele ploaia zgomotul străzii bătaia inimii fericirea
dansam ca
balerina de porţelan din casa unui unchi care îi pregătise
o instalaţie în
care se învârtea
dansam în numele
singurătăţii mele
//sono la ragazza
senza amore sopra il mare della gioventù //
în spatele
perdelei erau boxele instalaţiei muzicale negre
dansam numai în miez
de zi albă// îmi lăsam braţele să cadă moale
cu degetele în
extensie mă învârteam în piruete până începea ploaia
dincolo de
jaluzele se spărgeau norii foarte grei cădeau şiroaie în diagonală
deveneam crin cu mâinile
arcuite deasupra ca nişte stamine
alunecam creşteam
mă rostogoleam din creştet până în picioare
dacă el m-ar fi
iubit aş fi vrut să ne aşezăm pe jos
cap lângă cap aşa
cum se ating norii
să ne sărutăm
întinşi în direcţii opuse să ne atingem doar frunţile
să fim aiurea
să mă lase să îmi
odihnesc geana pe braţul lui în încheietura cotului
dar ce fel de
daimon de bărbat m-ar fi iubit atât de mult încât
să doarmă liniştit
cu mine