HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

luni, 31 octombrie 2011

Operaţie




chirurgul glumeşte grosolan cu moartea
ca şi cum ar persifla o cocotă bătrână
pacientul tace se revoltă înăbuşit se trezeşte înăuntru
acceptă in extremis să reintre în placentă
sub becuri şi cuţite ca un făt născut prematur
pleoapele lui bat din inimă în inimă
se deschide între valve se priveşte de jur împrejur
însângerat învins straturi de carne hăcuită
din locul unde spiritul se închidea deasupra
ca o cătuşă pe mâna Născătoarei

luminile se rotesc aspre sub retină
în salonul de spital de multă vreme
acelaşi schimb de noapte face loc turei de zi
e ca într-un vis alb cu spinii ascunşi
când adormise ţinea palma sub ureche
stropii de ser fiziologic alunecau în sânge
parcă ploua cu gheaţă în somn

se trezeşte din nou fără gânduri
fără să se privească pe sine
în cearşafuri mototolite ştampilate
pluteşte ca un gălbenuş în albuş

va purta acelaşi nume
îşi va lepăda pielea veche de şarpe
se va târî proaspăt într-o lume nouă
va muşca mai adânc cu dinţii din faţă
nici luna cât e ea de mare nu stă mereu în cerul ei

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Nordul magnetic



încă de la rădăcină
simţurile sunt tangente la realitate
forţa tensiunii superficiale trage spre centru
Pământul ca un bob de rouă straniu
coagulează în sângele viu

noaptea visez animale abisale
ziua uit de zborul condorilor
se adună viii cu morţii  
vapoarele pline taie falii de timp
pe linia geografică dintre ieri şi mâine

lacrimile se dizolvă
unde oceanul e mai adânc
uragane şi cutremure sapă în calota craniană
drumul nepăsarii

din mijlocul universului meu
firele ombilicale pleacă în toate direcţiile
odată cu vântul
am învăţat să mă deplasez drept
umezind degetul arătător

nu mai văd copacii
în pădurea deasă prin care respir
bătaia inimii vânează 
o ciută bătrână rănită
la răsărit ori la apus

lumea va fi cândva
prea rotundă 



marți, 25 octombrie 2011

Trepte


pe scara în spirală balustrada a ruginit
păianjenii stau ascunşi în colţuri
zvon de porumbei răzbate din pod
tencuiala veche cu miros de varză murată
se desprinde în fâşii absoarbe ceaţa toamnei
prin geamurile mici şi rotunde

bătrânul a adormit devreme
s-a jucat toată ziua cu piese de loto
de zeci de ori le-a amestecat şi numărat în săculeţ
nu mai face diferenţa între o floare de mac albă
şi una roşie prinsă la rever
bătrâna  a uitat gustul esenţei de rom
a copt clătite în care a pus un strop de acetonă
le-a îndulcit cu gem de gutui vechi de doi ani
le-a aşezat pe sobă într-o tavă de alpaca
şi-a început să croşeteze o pălărie cu bor mare
încărcat cu căpşuni şi albăstrele

când au venit nepoţii scara vibra de la temelie
era soare mai mult în fiecare geam
copiii fluierau tare în ocarine de lut
au aruncat clătitele câinelui
şi-au împărţit piesele de loto dulceaţa rămasă în borcan
ghemurile colorate s-au rostogolit pe trepte
până la parter








Geanta de voiaj




am plecat pe mare cu o valiză de fier
încuiată cu cifru în ultima zi
am păstrat în ea un măr un ziar un covrig
era grea o duceam pe umărul stâng
în mâna dreaptă ţineam o geantă de piele
burduşită cu haine timp de douăzeci de ani

când apele s-au ridicat la hublouri
am deschis valiza grea am ronţăit cu poftă covrigul
am făcut corăbioare din foi de ziar
purtam o rochie albă din tinereţe
priveam ce frumos sclipea mărul cel roşu
dar au reparat avaria

la al doilea accident am rupt tot ziarul
citind rând după rând ce scria în el
acum aveam păr alb purtam o rochie neagră în întregime

la sfârşit îmi rămăsese doar mărul
îl tot admiram că încă nu era putred
mă înţepa adânc umărul stâng
nu mai puteam purta valiza de fier
eram îmbrăcată cu o rochie roz ca florile de măr
nu mi-era foame nu vroiam să arunc fructul
nu mă lăsa inima să îl dăruiesc

l-am pus la loc în valiză
am chemat un copil de pe punte
l-am rugat să închidă valiza fără să îmi spună cifrul
apoi am aruncat-o în mare

noaptea ardea foc mocnit sub pleoape şi sub tâmple
am mai privit o dată stelele 
şi-am adormit mult mai uşor ca înainte

Vântul are gust de cireşe amare


din greşeală un zugrav
a răsturnat găleata cu vopsele
peste oglinzile dormitorului meu

e o noapte albă de la fereastră
până la zidul motelului de alături
trupul meu de cometă tânără
prizonier între umbră şi penumbră
poartă mai departe fâşii de întuneric

pipăi oglinzile cu vârful degetelor
le simt cum glisează
într-un dans de viori dezacordate
înfometate de umbre veridice
ca ochii albaştri de Meduză

în fiece clipă sunt multe altele
nu mă pot regăsi întreagă
mă răsucesc pe călcâie de-un timp
privirile îmi fug se despart
două roţi desprinse de osie
buzele prind formă de inimă
cu bătaie spasmodică
sângele cald lasă aburul şoaptelor
pe sticla opacă

fără amprente
deschid fereastra spre zidul vecin
dau voie vântului de secetă
să mă inunde brusc



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Aţă de lumină



nu demult eram războinice amândouă
în cetatea cu blazon de floare de cartof
aveam tatuate pe piept frunze de fasole
culegeam în coşuleţ gândacii de Colorado
din trifoiul înalt adunam melcii
îi gâdilam cu paiul să intre în cochilie
şi-i aruncam în zmeura aurie peste gard

dacă era furtună buni scotea din blidar
un căpeţel de lumânare albă
deschidea Psaltirea unsuroasă
murmura încet până se limpezea cerul
în serile geroase îmi învelea picioarele în pieptare de lână
le aşeza în cuptorul unde cocea crumpenele dulci
numai când mirosea a primăvară părea mai tristă
nu-şi găsea rostul spunea că e tot mai mică de la an la an
şi va intra încet în pământ
nu buni nu vorbi aşa plângeam eu  
ochii ei se strângeau ca un fir de aţă

într-o zi a început să dea cu băţul înainte să calce 
privea încruntată în jos erau nori tot mai mulţi 
i se strângeau între pleoape
nu puteau fi făpturile Domnului gângăniile acelea
acopeream cu palma pământul din faţa ei
vezi buni nu mai sunt 
ea privea mereu  în altă parte apleca bărbia 
vântul o tăia la ceafă unde creşteau noduri tari şi uscate

odată am plecat să aduc apă
buni dormea cu lumânarea albă pe masă
atunci am văzut prima oară cercul de lumină
din icoana de deasupra

vineri, 21 octombrie 2011

Lună nouă



atâtea ape s-au scurs rând pe rând
nu mai era loc să las în spate urma mea
paşi de copil desculţ copite şine de căruţă
se sfărâmau unele pe celelalte
precum cenuşa de vulcan purtată-n vânt
oamenii aveau vorba ascuţită
se întorceau spre casă cu praful în gulere
craterele lunii dispăruseră

până şi cei singuri
au început să bea apă numai de la şipot
către asfinţit veneam cu ulciorul plin
umbră tremurând lângă umbra mea prelungă
doar atât mai vedeam
în urma mea însângerată

acasă am stat lipită de pământ
simţeam că îmi creşte inima
pereţii dinăuntru se îndepărtau
un buldozer răsturna moloz între ei
eram sclava amintirilor demolate
uscate la rădăcină
ca o fântână fără lanţuri
nu mai puteam plânge

seara s-au ciocnit trenuri cenuşii
cu pasageri întâlniţi mai demult
bariera viselor s-a sfărâmat
pe dedesubt

eram din nou trează
afară ploua 

joi, 20 octombrie 2011

Colind de toamnă



am avut febră toamna aceasta
am înghiţit lacom o mare verde adânc
valurile lovesc în oasele spinării ca într-un dig
până unde-mi ajung palmele pipăi şi smulg
solz de lângă solz frunză de lângă frunză
omoplaţii sunt aripi grele de durere

nu semăn cu Siegfried  ce-a învins balaurul
mi-e sângele rece dar subţire ca ploaia
prin urmare nu sunt nici dragon
îmi este foarte sete
caut ca un fântânar apa dulce din coşul pieptului
fug din munte în munte din tâmplă în tâmplă
nicăieri nu sunt turme sau oieri
brumele au acoperit potecile vechi
alunec către poale

dacă voi începe să năpârlesc
trebuie să îmi caut o hrubă părăsită
fără să vreau fără să ştiu să adorm cu capul în piept
păzind secretul până la primăvară

luni, 17 octombrie 2011

Dansator celest


lângă biserica din oraş trece un alai
alături de ceasul astrologic de la intrare
vântul rupe din basorelieful morţii
ca o gheară de tigru smulsă
arcuşul viorii verzi tresaltă pe strune
doar zâmbetul trist al madonei
răzbate prin sârma ghimpată
a vitraliilor albastre

în capela din cimitir e mereu linişte
poţi auzi cum se frâng aripile de piatră
deasupra mormintelor îngheaţă cetini bogate
soarele muşcă şi doare în arsura zăpezii
ce-a căzut fără urme peste noapte

într-o duminică nesfârşit de albă
copacii tineri învaţă să se odihnească
femeile au broboane de sudoare pe frunte
bărbaţii plâng cu ochii spre cer
ora măsurată cu lumânarea
din stalactită în stalagmită
se botează se cunună
şi se moare



sâmbătă, 15 octombrie 2011

Dincolo de stele


la început era doar acoperişul
treptat casa a crescut peste mine de sus în jos
când ferestrele sunt murdare am conjunctivită
dacă pocnesc dulapurile am reumatism
când se înfundă chiuveta am indigestie

mai mult decât atât nu e o casă goală
să pot curăţa şi vopsi duşumeaua
sau pereţii după bunul meu plac
prin colţuri cresc păianjeni mici roşii
aerul vibrează de musculiţe şi ţânţari
oglinzile au mucegai la margini
până şi cărţile miros a dulceaţă veche şi acră
din toate acestea rezultă o tensiune sangvină crescută
şi uneori aritmie cardiacă
odată ce apar fluturii noi din omizi

totuşi mătur aspir şterg praful vizibil sau invizibil
dar e în zadar
a început să crească o pivniţă umedă şi întunecoasă
tocmai bună pentru şerpi şi broaşte
acolo nu voi putea coborî
fiindcă dacă se ard becurile suprasolicitate
nu voi mai deosebi ziua de noapte

după car de ani regret un singur lucru
că prima oară când mi-a crescut acoperişul
nu ştiam încă să privesc stelele
cu ochiul liber


joi, 13 octombrie 2011

Ritualuri



mă voi aşeza cuminte în ploaie
voi lăsa picurii grei să mă spele
ca uleiul sfinţit
în fiecare strop e un fir de pământ

rezemată de plopul bătrân
plouă pe mine prelung frunzele aspre
scoarţa apasă în palma moale
ca în prescurile proaspete
mă las pradă păsărilor obosite
ce şi-au pierdut cuibul
umbra zborului lor mi s-aşază
albastră peste umbra mea
îmi ciuguleşte mugurii de zâmbet

e tot mai răcoare
am înlemnit de evlavie
braţele scârţâie se îndoaie
lipesc palma pe inimă
singura scorbură ce mi-a rămas
salut cu respect singurătatea

13 oct 2011






duminică, 9 octombrie 2011

Spălătoria de vise


într-o zi am găsit în grădină o păpuşă
aruncată printre tufele de liliac
poate cineva vroia să îngroape un vis
am spălat-o am îmbrăcat-o frumos
mă privea puţin saşiu de pe noptieră
în ochii ei albaştri sclipea un ciob de cer curat

în casa mea nouă nu mai erau păpuşi
am vrut să omor treptat toate visele uitate
am aruncat mărţişoarele din plicuri
mi-am ars primul caiet de poezii
am dat de pomană pălăriile de soare
am uitat unde am pus bijuteriile de argint

mă privesc în oglinda tulbure
sunt umbre ca nişte răni
între colţul ochilor şi buzelor
nu ştiu sigur dacă zâmbesc sau plâng
voi şterge sticla cu apă oxigenată
şi mănuşi chirurgicale
apoi am să las fereastra larg deschisă
lumina e cel mai bun dezinfectant

joi, 6 octombrie 2011

Umbra gutuiului


lumea spune că umblă cocoşată
teleleu şi anapoda
după orice ploaie cu un ochi caută melci
sau ciuperci proaspete ca să nu le strivească
ochiul celălalt agaţă luna de pe cerul senin
când soarele e încă amorţit
degetele îi tremură după fluturi
umbra ei mare i-alungă înainte să-i prindă
uneori îşi aşează mâinile pe frunte cozoroc
să nu o ardă lumina

dacă o vezi de departe merge pe două cărări
dacă treci pe lângă ea priveşte într-o parte
mânjii de-o zi îi ling palmele
puii de găină îi ciugulesc picioarele
strânge flori nemuritoare
le împarte văduvelor sărace în cimitire

se zice că a rămas aşa
de când i-a căzut o gutuie în cap
într-o zi de octombrie prea caldă
mâţa tocmai fătase cinci pui
i-a pus într-un coş i-a legănat o zi şi-o noapte
pe unul alb îl ţinea la piept
ca pe un trandafir

la miezul nopţii iese în mijlocul drumului
îşi îndreaptă spinarea îşi dă capul pe spate
se uită la stele
de parcă le-ar înghiţi cu totul

miercuri, 5 octombrie 2011

Miza jocului


ombilical mă împresoară păsări de pradă
ciocul lor ascuţit de durere împinge
printre coaste în sus
sunt ca o vrabie cu aripi smulse din umeri
un uliu mi-a prins inima şi-o azvârle departe
copiii vecinilor strigă
numele jocurilor de când eram de-o şchioapă
cap sau pajură
inima se învârte ca un titirez
nu stă locului faţă sau verso

îmi amintesc cum era la început
întindeam foiţă subţire pe monedă
ascuţeam creionul chimic deasupra
toceam lateral vârful până când stema apărea
luam banul îl umezeam în salivă
şi-l lipeam pe frunte până cădea
îl aşezam pe hârtie conturam de jur împrejur
cercuri perfect rotunde
rostogoleam monezile ca roţile până se opreau
înălţam turnuleţe până se dărâmau
toate costau mai puţin de un leu

pieptul e rece stetoscopul rotund
apasă pe inimă ca gheaţa
dedesubt înainte de zbor se zbate o aripă
cap sau pajură
oare cât va costa


marți, 4 octombrie 2011

Fructe de piatră


tipsiile cu lumânări sunt pline
îmi caut cu greu cărare printre vii şi morţi
în pumnul strâns ţin un strop de lumină nouă
cu mâna caldă încă mă închin

oamenii stau umăr lângă umăr
clopotarul trage frânghia până jos
încep să simt pământul cum tace
flăcările sfârâind în nisip
îndoite sau drepte stinghere sau contopite

ies la lumina soarelui
calc încet iarba de lângă potecă
o cruce veche se ridică la mijloc
e încă dreaptă dar mărul crescut lângă ea
se apleacă întreg spre răsărit
aproape atinge piatra 

mă-ntorc sub bolţi şi mă închin din nou
respirând adânc