HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

sâmbătă, 28 decembrie 2013

anumite cuvinte



poate eram pe jumătate poet
şi încă nu orbisem
rătăceam
după câte se pare alţii mă vedeau
unii dintre ei curioşi
până unde voi aluneca în prăpastie

în ochiul meu plângeau mai mulţi ochi
lacrimi adunate prin magherniţe
cimitire de cartier
geamuri sub acoperişuri

niciodată nu mi-era de ajuns
să mă satur de poezie
încât să o trădez intenţionat
să scriu de-a dreptul inimă sau dumnezeu
sau piatră
ca să alung moartea din mine
pe hârtie
albă şi mototolită

miercuri, 25 decembrie 2013

fotografie de grup cu pescari



e crăciunul tată
întinde-mi încă o dată palma să ne măsurăm
dintre toţi oamenii vii pe care i-am atins
numai palma ta era mai mare

dacă vrei mergem din nou mână-n mână
şi sărim peste valuri la malul mării
sau mă duci la teatrul de păpuşi
unde tigrul portocaliu înghite clătite pe nemestecate
iar noi batem din palme cu mâinile noastre mari

anul acesta n-am mai crescut cozonaci şi
n-am mai ars lumânări
m-am ghemuit cu ochii pe jumătate închişi 
pernele înalte la spinare
pe o cruce zgâriată de mine cu unghiile în cearceaf
stau la pândă
pescuiesc ca şi tine tată
uneori trec ore alteori trec zile fără să prind nimic
în afara zâmbetului tău palid şi alunecos
din ultima fotografie

tată
de ce naiba n-ai aruncat buchetul de garoafe

foto cu mine şi tata la pescuit, doi grăsuni:



sâmbătă, 7 decembrie 2013

hulubul alb



mă scufund
înot ca un peşte abisal în adâncul lipsit de lumină
ultima la rând în sala de aşteptare

bărbaţii din faţa mea nu se îndură
să mă lase să mă aşez
pe scaunele capitonate cu imitaţie de piele

dreaptă şi fără sprijin
niciodată nu voi ceda
nu îl voi iubi pe bărbatul din spate
am înţeles fără să întorc capul
că stă atârnat pe perete
posterizat în culori sienna arsă şi albastru de prusia
cu trupul de rocă vulcanică
acoperit de umbra mea

într-o altă zi
va începe un alt război
vântul nu se va mai opri  în niciun punct cardinal
cuvintele descompuse ale bărbatului din spate
vor fi parfumul de liliac
de pe buzele morţilor

astăzi
doar porumbeii gri zboară în stoluri 
în sala de aşteptare toţi porumbeii albi sunt prizonieri
cu ciocurile însângerate

bărbatul din spatele meu e un ceas de perete

miercuri, 4 decembrie 2013

prima ninsoare



de parcă mi-aş ascunde mâinile
cu degetele schimonosite
sub şalul de mohair cenuşiu
iarnă de iarnă acelaşi pe umerii bunicii

şi oasele degetelor mele nu stau cuminţi 
ca puii de cuc într-un cuib părăsit
tremură hămesite
dau să rupă din nou trandafirul perfid de roşu
căţărându-se pe stâlpul casei

le ordon să stea drepte
cât timp pentru mine există o cruce
sau un punct
şi apoi de la capăt

tabu




Solz de om şi gheară de om
s-au luat la trântă dreaptă:
colţ de om arbitra zâmbind,
ironic şi detaşat,
ascunzându-se printre buze
la fluieratul dintre reprize.

Cei doi s-au tot luptat
pe apă şi pe uscat,
la sărbători, la cântători,
cât e pământu-n lung şi-n lat.

Sătui de lupta fără rezultat,
solz de om şi gheară de om
s-au legat fraţi de cruce cu colţ de om
şi omul l-au mâncat...


viu şi mort,
într-un cuvânt de tot.


leul de suflet



cerşeam la un colţ de stradă
dar nimeni nu înţelegea
doar un strop de soare vă rog
costă doi lei cu tramvaiul
să ies din umbra ghetourilor civilizate
să renunţ la porţia de iaurt cu cornflecs
doar doi lei pentru tramvaiul de la ora treisprezece
chiar dacă femeile singure sunt suspecte în parcuri
unii dau sute de lei pe filme la mol
şi au voie
alţii dau sute de lei pe ifonuri
că au cu cine vorbi
dar inima singură domnilor
inima cu soare se oblojeşte
altfel devine suspectă
de un cancer încă nedescoperit
ori poate omul chiar înfrunzeşte
în mădulare cu adevărat
în umbra cimentului rece
unde şi soarele costă doi lei

marți, 3 decembrie 2013

foarfeca



era doar distanţa cea mai mică
imperceptibilă
incomensurabilă
dintre tăişuirile foarfecii
chiar înainte să tai fitilul lumânării

mai lăcrimam că era fum
şi abur din ceară ieftină
altminteri duceam dorul plânsorilor
de altădată

am căutat un prieten să îi explic omeneşte
dar printre văzute şi nevăzute
peste ochelarii care ţineau deschisă biblia
doar o muscă mare şi neagră
bâzâia ca un copil plângând în pernă

aproape imperceptibil
incomensurabil
avea o aripă arsă pe margine
de flacăra îndreptată de mine
numai în cele din urmă

vecernie



atunci au împărţit oasele, solzii şi icrele

oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfinţit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinţilor
fără tămâie sau lumânări

solzi aurii:
în biserica veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
pluteşti într-un acvariu îngheţat,
fosilă antediluviană,
îţi cresc branhii prin care respiri fără zgomot
fraţi şi surori

icre roşii:
toţi preoţii stau drepţi
cu pietrele de mormânt spălate
de ochiul lui dumnezeu,
preotul viu dă ocol pocalului dincolo de lume,
amestecă de zor ca într-un mojar,
pisează
până când trec apele

icre negre:
şi aici mai rămâne
doar începutul de la ioachim şi ana,
restul