din greşeală un zugrav
a răsturnat găleata cu vopsele
peste oglinzile dormitorului meu
e o noapte albă de la fereastră
până la zidul motelului de alături
trupul meu de cometă tânără
prizonier între umbră şi penumbră
poartă mai departe fâşii de întuneric
pipăi oglinzile cu vârful degetelor
le simt cum glisează
într-un dans de viori dezacordate
înfometate de umbre veridice
ca ochii albaştri de Meduză
în fiece clipă sunt multe altele
nu mă pot regăsi întreagă
mă răsucesc pe călcâie de-un timp
privirile îmi fug se despart
două roţi desprinse de osie
buzele prind formă de inimă
cu bătaie spasmodică
sângele cald lasă aburul şoaptelor
pe sticla opacă
fără amprente
deschid fereastra spre zidul vecin
dau voie vântului de secetă
să mă inunde brusc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu