mă pudrez în faţa
oglinzii
îmbrăcată în
haine de Pierrot
cu şapca peste
ochi şi urechi
a nins atât de
mult încât
nu pot alege
între negru şi alb
aştept să vină
primăvara
să strâng în
braţe un mesteacăn tânăr
să iau cu mine
boala copacilor
nu voi mai plânge
ziua de ieri
ca o mumie
îmbălsămată
într-o cameră
ascunsă
soarele se va feri
din calea mea
un om încă viu
în zdrenţe de
lepros
frumos Cristina :) continua sa scri, intr-o zi va rasari si pe strada at soarele
RăspundețiȘtergereMulţumesc Ema, răsare demult în faţa ferestrei mele, sunt orientată spre răsărit :)
RăspundețiȘtergere