am cunoscut un
bărbat
pentru care
femeile erau ca sforile
un nod în loc de
cap
un nod în loc de
pântece
uneori le încurca
între ele
strângea nodurile
mai tare
le desfăcea
minuţios
până când aţa era
întinsă moale
o petrecea
printre degete
în funcţie de
dispoziţie
o vopsea cu lac
de unghii
ori cu cerneală
tipografică
dacă ploua sau
ningea
nu se îndura să
le arunce
le îmbrăca în
ceară reciclabilă
şi le dădea foc
ardeau ca
lanternele într-o mină de sare
din tavan picurau
stropi cenuşii
până când cerul
se limpezea
nu mai întâlnisem
niciun bărbat
care să se laude
că plânge
ori de câte ori
doreşte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu