orbitor de alb

ningea mult prea insistent

fulgi mari aproape cât ochiul

pe nări pe buze întredeschise pe şalul alb

dantelat de la bunica

exact când nu ar fi trebuit să-l port

aveam profil de stutuetă de porţelan

ca o fată rusoaică mândră de cocoşnic

după  mai mult timp mă opream respiram rar

mă îneca întâi plânsul apoi oftatul

în cele din urmă sughiţul

poate de frig de nedumerire

de povestea stranie despre vinul cald cu scorţişoară

cum de s-a ascuns el în sângele meu atunci

doar crescusem cu cireşe amare şi frunze de măcriş sălbatic

sorbisem spuma laptelui muls toată copilăria fără să plâng

pe velinţa aspră din lână de oaie ţurcană

cum a ajuns bărbatul acela în valţurile inimii mele 
şi nu s-a măcinat cu totul

numai lacrimile se mai lipesc de nări de pleoape întredeschise

ca un clei din rană de scoarţă de vişin

nicio barieră niciun semn de sens unic

niciun semafor aprins

ori vreo biserică cu moaşte ferecate