Obligatoriu

m-au exilat

într-un oraş cu trotuare de sticlă

din ziua de ieri mi-a rămas

doar oxigenul expirat

răsuflu rar din adâncime

ca un scafandru

numai prin mască

oricum nimeni nu mă recunoaşte

şi nici eu

oamenii poartă câte un ghem de soare

în loc de inimă

umblă pe vârfuri

se deşiră câte puţin

firele din urmă se încâlcesc

vorbe uitate în turnul Babilonului

sentimente în malaxor

eu calc din nod în nod

cu tălpile desculţe tot mai moi

şifonate de atâta căldură

ca ridurile de nou născut

am început să vorbesc în gând

învăţ alfabetul surzilor

umbra mea s-a lepădat de mine

şi stă spânzurată fără limbă

de Steaua Polară

nimic nu rămâne aici

bătut în cuie