nu mai vreau şi restul
am uitat
transpir pe tâmple
când trebuie să îmi doresc
chiar legea
gravitaţiei mi se pare un obstacol
prea mare pentru
căderea mea
mi-am pierdut
aproape toate visele
îngropate în
moloz vechi
ca mingea
dezumflată a unui copil orfan
fugeam după
zmeură sălbatică
până când furtuna
s-a dezlănţuit
pesemne că în
adânc
prin sistemul de
canalizare se transmite
codul morse al
disperării
pulsul sângelui pompat
fără voie
visele pierdute
ca brăţările prea largi
găsite din nou numai
în curtea altora
cu miros de
rugină şi nămol
nu mai vreau gust dulce sau amar
înghit ca un
paralitic câte o gură de aer
fără să mă
trezesc sau să adorm
cu capul lipit de
şine aud
cum se întoarce
dinspre munte
o mocăniţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu