HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

marți, 27 ianuarie 2015

haş

după toate că am îmbătrânit
că am crăpat şi m-am albit precum crengile de nuc decojite
am început să uit abecedarul
m-am trezit că nu mai ştiu să scriu litera H mare de mână
cu toţii ştiţi că nu era uşor acasă ştiam literele din ziare
stăteam pe genunchii tatei îl întrebam ce literă e asta şi el îmi răspundea
după care mă duceam să scriu cu colţul unei pietricele pe trotuar
doamna învăţătoare mă iubea chiar dacă ştiam să citesc de la început
încet-încet din pată în pată am învăţat să scriu cu adevărat
bastonaşe linii cercuri mai târziu chiar litera H de la haine şi horă
de la Humphrey Bogart şi de la ţara Houyhnhnm-ilor din călătoriile lui Gulliver
am crescut şi eu ca oricare altul cu două haşuri în minte
dar îl scriam mereu pe acela mai simplu
aşa cum toţi învaţăm de mici să ducem o viaţă dublă să ne ascundem greşelile
până când motanul încălţat devine o amintire cu botinele prea strâmte
până când ne este greu să prindem în palmă
literele din buzunarul de la spate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu