cât mai era rouă
pe floare
mama plecase cu
bocceaua de seminţe la cimitir
să crească
petunii şi margarete
tata se urcase în
vârful cireşului
pe jumătate
adormit
un pui de vânt de
primăvară
croia cărare în
părul lui alb
albinele veniseră
în vizită
prea de timpuriu
eu gesticulam
larg să le gonesc
de teamă să nu îl
sperie pe tata
să nu cumva să
creadă
că este prea
târziu
să nu cumva să se
trezească sau să adoarmă
de-a binelea
la noi acasă
în timp ce mama
smulgea buruienile
tata stătea
întins în cireş ca pe mare
să nu se înece
aşa precum toţi
morţii fac pluta peste flori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu