Ce bine că nu
sunt înger mamă! Odată, demult, am ajuns într-un câmp cu pălămidă şi ardea
soarele ca vreo sută de suliţe în spinare. M-am descălţat ca tot omul şi am
fugit peste buruieni până când picioarele îmi sângerau. Şi îmi muşcam buzele şi
limba să nu simt durerea. Sunt şi ele suflete, acele flori cu ghimpi, nu puteam
să le strivesc. Ţin minte când tata omora omizile, primăvara când ne urcau
potop pe zidul casei. Mi-era scârbă şi milă. Nu spun toţi că toate făpturile
Domnului au şi ele sufletul lor?
Mamă, tu dormi,
şi pe mine mă doare de-a dreapta. Şi pe tata îl durea înainte să se ducă. Zicea
că eu sunt ca o sfântă şi am plâns ...dar nu aveam cui să povestesc. Dacă
dormi, îţi pot spune ţie. Cu tot dinadinsul nu vroiam să fiu sfântă. Toată
lumea urăşte sfinţii, îi ponegreşte şi apoi li se închină după ce mor. Ei zic
că sfinţii îi ajută, că le mijlocesc calea către voia lui Dumnezeu...O fi fost
şi Prometeu un sfânt? Grecul din poveste. Că şi el adusese oamenilor ceva, dar
peste puterea zeilor. Că şi pe el îl durea în dreapta.
Toţi cunosc
istoria martirilor...cad în apele tulburi şi nimbul lor de sfinţi se subţiază, dar
încă pluteşte ca în picturi peste apele tulburi şi învolburate de spirite rele.
Greu trebuie să fi fost să trăieşti şi în vremea romanticilor. Atâtea vise,
demoni şi fecioare neprihănite ucise crud sau prunci de ţâţă murind de foame.
Întotdeauna am preferat seninul norilor de furtună. Dar...de fapt şi toţi ceilalţi
spun adevărul, noi toţi urcăm şi coborâm la fel aceleaşi trepte, fie că dormim
pe un sac cu bani, fie că sughiţăm de sărăcie.
Ce bine că nu am
devenit înger! Unii devin şi atunci îi vezi în picturi plutind pe norişori
coloraţi, cu aripile aurite în stucatura palatelor. Sau răsar din morminte, albi
şi mari, ca Giselle din baletul cu acelaşi nume. Iar spectatorii aplaudă şi îşi
deschid evantaiele de doamne şi domnişoare. De partea cealaltă poporul de rând ţipă
extatic în arene deschise, aşa cum odinioară se bucurau să îl crucifice pe
Sfântul Petru, să o tragă pe roată pe Sfânta Ecaterina, să îl ţintească pe
Sfântul Sebastian. Fiecare cu povestea lui. De-o parte îngerii şi cei bogaţi,
de cealaltă cei săraci şi sfinţii. Nicăieri nu e bine.
Dar trebuie să
cred că ziua de mâine nu este la sfântu-aşteaptă! Sunt om, un om fără păcat,
dar urlu să trezesc şi morţii, nu sunt o sfântă şi nu voi mântui pe nimeni! Cât
despre îngeri, Dumnezeu să îi ierte. Ce este mai trist, mamă? Cine se bucură,
mamă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu