Aproape toamnă.
Merg printre umbrelele deschise în hala de peşte. Ascult ţipătul din mine.
*
Compartimentul de
tren este îndesat cu tot felul de lucruri
cu miros puternic: brânză şi pâine, saltele de plastic, nisip de pe
plajă.
*
Privind în
depărtare văd doar ochii mei oglindiţi pe geamul întunecat. Plutind,
scufundându-se.
*
Nu sunt curioasă.
Întrebările se sparg ca sticla ieftină. Între timp şed, cu picioarele sub
scaun.
*
Nu este destul
spaţiu aici. Oare ce se întâmplă cu timpul? Ce s-a întâmplat cu tic-tacul
ceasului cu cuc? S-a oprit.
*
Toate lucrurile
rămân la fel la un moment dat. Aceeaşi cafenea în aceeaşi staţie mică. E un
sentiment plăcut câteodată.
*
O femeie între
două vârste varsă cafeaua pe rochie. Înainte să plece adaugă mai mult ruj pe
buze.
*
Ziarul de azi va
acoperi toată mizeria, absorbind de pe linoleum urmele de sub scaune.
*
Sunt prea obosită
pentru o altă zi: de îndată ce deschid ochii, un porumbel negru zboară de la
fereastră.
*
Plimbându-mă prin
parc mi-am dat seama că bătrânii citesc ştirile sub cireşi înfloriţi.
*
Desigur...minutul
în care el se apleacă în faţa zâmbetului ei, pe marginea lacului artificial.
*
De fiecare dată
când păşesc încet pe gheaţa care se topeşte, mă gândesc că urmele mele cresc
prea mari.
*
În timp ce gonesc
pe autostradă, cu soarele în spatele meu, mă simt ca o străină pe pământ.
*
Traficul din
capul meu creşte în progresie geometrică. Atât timp cât încă îmi amintesc.
*
Însemnele de graffiti
într-un pasaj întunecat, niciodată descifrate, apar în lumină doar la
solstiţiul de vară. Anotimpurile se schimbă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu