HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

vineri, 17 octombrie 2014

Banii sau viaţa

Când am împlinit 18 ani, în loc de alt dar am fost informată că mă vor distruge cu toţii şi împreună cu întreg poporul român, fiindcă sunt prea inteligentă şi nimeni nu mă suportă. E adevărat că luam note maxime în şcoală şi în facultate, e adevărat că citeam sute de cărţi şi ţineam minte totul, dar sufletul şi caracterul meu erau mai luminate şi mai frumoase decât mintea. De aceea am crezut mereu că binele va învinge, am crezut în oameni, i-am iubit, am iertat mereu şi am sperat mereu...I-am iubit cu toată inima fără nicio pată, fără nicio greşeală, fără nicio ezitare.

Dar atunci tatăl meu mi-a spus că am prea mult suflet şi că acesta e defectul meu cel mai mare. Mama mea mi-a spus că ea va fi crezută de toţi şi mă va omorî chiar, deşi nu am greşit nimic, fiindcă numai cei răi au cuvânt în societate şi cei ca mine sunt rahat. Într-adevăr ea a obţinut tot ce a vrut şi a fost mereu respectată fiindcă era numai venin şi în curând mă va îngropa, cum a făcut cu toţi ceilalţi oameni mai buni din familia mea. Bărbatul pe care l-am iubit, fiindcă a insistat enorm o jumătate de an să intre în sufletul meu, mi-a spus că bărbaţii fug întotdeauna de femeile care îi iubesc prea mult şi a fugit şi el, deschizându-mi calea spre moarte. Şi oamenii din viaţa mea şi întreg poporul acesta atât de iubit de mine cu multă gingăşie şi căldură şi inimă curată, m-au respins complet şi m-au omorât de-a binelea fiindcă ţineam mult la ei toţi. Şi cei răi mi-au spus că oamenii de rând sunt proşti şi ei cred că eu, cea adevărată, am fost falsă şi mi-au mai spus că aceia buni nu au nicio putere în societate şi că lumea dintru începuturile ei, de la hoardele barbare şi mai de demult încoace, e condusă numai de oameni răi care îi menţin pe cei buni ca pe o turmă de proşti în servitudine. Iar oamenii de rând cred numai în cei răi, îi aleg şefi numai pe cei răi şi acţionează mereu numai conform instinctelor şi nu gândesc nimic. Că pot citi orice carte de istorie ca să înţeleg acest lucru. Şi că îi interesează numai sexul şi mâncarea şi nu îi înţeleg pe cei fără viaţă sexuală, cum am fost eu. Ei cred că aceia ca mine sunt nebuni. Iar toţi cei care gândesc de bine sunt distruşi dacă se trezesc la realitate şi sunt acceptaţi numai dacă înnebunesc. Aşa a şi fost mereu din câte am văzut, nu doar că mi s-a spus..

În concluzie nici bunătatea nici inteligenţa nu au nicio valoare, cum mai mulţi filozofi au recunoscut; tot ceea ce contează, vă jur din tot ce am văzut în 43 de ani şi jumătate, absolut singurul lucru care contează, este moneda falsă şi prefăcătoria în general, minciuna şi ura fără motiv... Că dacă ai copil şi e fată cel mai bine e să speri din tot sufletul că va fi proastă şi egoistă. Iar dacă ai băiat şi destui bani poţi să te bucuri dacă e inteligent numai dacă e educat să fie al dracu. Cum spunea un mare poet român într-o poezie, (citită de mine într-o ediţie mai veche, poate nu o cunoaşteţi) el trebuie să caute „desăvârşirea în rău”. Dacă voi avea timp voi căuta din nou acea carte la mine în casă, deşi multe lucruri mi-au fost luate. Ca să vă dau citatul exact şi numele poemului. Dar cui îi pasă? Ca o frumoasă nebună a marelui oraş, încă mai sper în bine, dar acum aproape ştiu că e prea târziu...Adevărul nu interesează niciodată pe nimeni şi aceasta este încă o lecţie de viaţă adevărată.

Dar cum puteţi trăi în atâta întuneric? Eu nu voi înţelege niciodată. Mă îngrozesc fiindcă am crezut în bine fiind şi mereu lucidă. Cei răi spun că v-aţi obişnuit treptat, că faceţi uz de droguri sau vicii sexuale, că sunteţi parţial lucizi doar...şi îmbătaţi de putere fiindcă vă ridicaţi pe spinări de sclavi în societate, cum spunea Adrian Păunescu în „Pământul, deocamdată”. Iar cei ca mine sunt doar alte lemne de aprins ruguri, altă carne de tun pentru ca aceia răi să huzurească. Iar răspunsul este vănare de vânt...blowing in the wind.

12 octombrie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu