HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

vineri, 3 octombrie 2014

musca de casă

era bine 
până într-o zi când musca de pe peretele dormitorului
către ger şi asfinţit
cântărea circa o tonă pentru mine
atunci am simţit prima oară cum capul unui cui devine floare
şi creşte în inima mea un fel de durere coaptă
vie ca jeraticul pentru caii năzdrăvani
poate că nu eram cardiacă şi aveam inimă de cetaceu
dar durerea era un semn că undeva pe firul vieţii se rupea ceva
sau poate cineva golise vreun borcan cu dulceaţă de nuci verzi
sau alte fructe în coajă
şi musca momită de dulce incredibil de enervantă şi tenace
ca toate muştele care te deşteaptă
a fâlfâit şi s-a topit într-o aripă neagră mult mai mare
am încercat să opresc vântul la uşa colibei mele şi n-am reuşit
se spune că încetul cu încetul omul învaţă să piardă să renunţe
să se resemneze că totul e alfa dar şi omega
în definitiv să stea fără acoperiş
dacă pică vreo muscă 

30 septembrie 2014





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu