şi cuiburile nu au mai înverzit
acum rătăcesc pe hotar cu lumina lunii balustradă
am uitat unde era pârâul cu peşti rubinii
de lângă pajiştea zemoasă
după o vreme acolo veneau cărămidari
şi scormoneau pântecele albiei
apoi nisipul sticlos a înghiţit soarele
ca oasele flămânde calcinate
timpul a înţepenit greoi
într-un butuc de salcie uscată
frânt şi răsturnat în drumul meu
unde doar pietrele stau în rădăcini
mâine am să merg la biserică
am să aşez palma sub clopot
şi poate are să bată de amiază
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu