frunzele nu sunt aripi
nu pier ca fluturii albi de-o zi
nu tremură în pocale de cântec
înălţate de ciocârlii spre soare
cel mai adesea ele respiră
lipite de foiţele inimii
precum suspinul pierdut al unui prieten
răspuns ce pluteşte departe
prin tăcerea vântului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu