poveştile miroseau prea frumos a tipar proaspăt îmi umpleam palmele cu inimioare de traista ciobanului şi le aruncam să crească în altă parte aveam ceva al meu voiam să ţin soarele în mână şi ploaia în privire să le las să cadă să îmi las părul lung până la mijloc dar mama nu îmi dădea voie voiam să cânt la mandolină ca o domniţă bălaie dar eram brunetă şi profesorul de muzică nu mă primise la cor
de ce n-am învăţat să plâng şi să îmi usuc lacrima în trenul personal la fumători în mirosul de chiştoace stătute cu ochii rimelaţi de ruşine că nu am înţeles la timp de ce oare a trebuit să văd atâţia câini călcaţi de roţi pe autostradă ca să înţeleg în sfârşit cum moare câte un cerşetor bătrân în ploaie cu mâna crispată pe o pungă cu căpşuni primită de pomană
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu