plouă în teascuri şi în vii
în oraşul vechi se şterg
paginile scrise la indigo
miroase a frunze ce mor
ca algele mării
fără identitate
umbra catedralei dispare
topită în ploaia de seară
o furnică se agaţă de o frunză
alunec doar pentru o clipă
tuşesc şi vreau să îmi şterg lacrimile
salcia de lângă drum cască spre mine
ochiul unui lăstar uscat
mă împiedic şi trec mai departe
25 septembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu