HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Dulcele parfum al crinilor



pe vremea când luna era mereu plină pe cer
exista un oraş cu oameni-păsări
care zburau prin cercuri de foc în pădure
la fiecare solstiţiu de iarnă

în restul anului umblau smeriţi
toceau cu ghearele pardoseala bisericilor
ciocăneau cu pliscul fiecare icoană
după chipul şi asemănarea lor
năşteau pui vii hrăniţi cu lapte de pasăre
botezaţi în cenuşă de lemn de cedru
după ce se cununau nu mai priveau în oglindă sau în ape
îşi dichiseau penele reciproc
cei singuri mergeau în frizerii fără oglinzi

când apăreau pe lume aveau fulgi
nenumăraţi în toate culorile
după primul zbor smulgeau câte o pană la asfinţit
fiindcă altfel nu puteau adormi
penele rămase albeau peste noapte
când rămâneau prea puţine la solstiţiu
cădeau în flăcări

bătrânii spun că din scrumul lor creşteau flori carnivore
crini albi imenşi cu gât prelung
pe care nicio gheară de om nu-i rupea

într-o zi de vară soarele a explodat
şi oraşul a ars până la ultima piatră

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu