într-o noapte fără stele
am dezlegat cânepa cătrănită
din urzitoarea viselor
împletesc pe sfoara neagră bulbi de ceapă
aurii şi roşii
zi şi noapte nod lângă nod
pentru lacrimi nu există lumină verde
nici frunză de leac peste pleoape
târziu am învăţat că lacrimile
sunt limbi de vulturi care sorb
din rănile cusute
până când sângele proaspăt musteşte din nou
îndrăznesc să plâng rar
numai când toc ceapa cu acelaşi cuţit
care a scrijelit numele meu de copil
duminicile au devenit zile lucrătoare
împletesc maşinal rădăcini colorate
pentru iarna grea
praful din clopote cade
în zăpada pe care demult
mă sfiam să păşesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu