fluturele alb

păpuşa de ceară s-a privit într-un ochi de apă

simţea mireasmă de pământ reavăn

peste pântecul ei sterp înfloreau pomii

plini de albine sălbatice

după numărul de iluzionism s-a ridicat pe vârfuri

dansa cu braţele deasupra capului

pentru viaţă şi pentru moarte

ţinea între palme răsăritul lunii

şi între dinţi cântecul ca pe un pumnal

se topea văzând cu ochii

prin sânii ei goi prin trupul ei gol treceau alte săbii

tot mai reci

în inima ei creşteau ţurţuri de sânge

femeia adevărată stătea întinsă în iarbă
cu un fluture alb adormit pe pubis
ca un velier pe mare
ea nu ştia
cât de mult semăna cu replica ei
aceeaşi mică sirenă dansând întreaga noapte
piano fortepiano
al fine