Lysis

dacă eşti prietenul meu mă vei crede întotdeauna pe cuvânt

vom muşca din aceeaşi portocală chiar dacă ştim

că pietrele trec şi apa rămâne

chiar dacă eu citesc Heidegger şi Kierkegaard şi nu-mi plac Noica sau Ţuţea

chiar dacă îi preţuiesc pe Slavici şi pe Sadoveanu şi încă mă îngrozeşte Picasso

chiar dacă plâng fără cuvinte încet de tot şi vreau uneori

să mai jucăm un ţintar cu boabe de fasole până se lasă noaptea

şi mă vei crede când îţi voi vorbi despre pădurea neagră

de vise prea înalte şi despre catacombele furnicilor războinice

în clipa asta stăm faţă-n faţă la masa tăcerii

şi măsurăm timpul necesar luminii să fugă de la unul la celălalt

zâmbim amândoi la fel oricât ne doare

fiindcă lacrima ne-ar despărţi definitiv precum sabia dintre Tristan şi Isolda

ca pe toţi oamenii care nu au trădat nici din iubire

~~~~~~~~~~~~~~~~~~
 

* Notă: Cel mai mare paradox al literaturii e că foloseşte drept materie primă pentru obiectul artistic limbajul verbal. Poezia e şi ea o chestiune de gust, nu de discuţie. Cât despre "mesajul" acestei poezii, el este unul pacifist şi platonic, chiar utopic, chiar dacă nu prea e la modă.

 

(31 august 2014)