Au trecut anii ca într-o clepsidră de jucărie cu nisip roz. Încă mai am ceasul bijuterie de secol 17-18 de la bunica, dar cine ar fi avut bani să cumpere o clepsidră adevărată? Ceasul acela nu mai ţine timpul în el. După ce am crescut, familia a aruncat aproape toate vechiturile, inclusiv maşinăria cu manivelă de măcinat piperul sau mojarul mare de bronz cu sunet de clopot, în care pisam scorţişoara. Câteodată îmi pare că au trecut secolele peste mine. Mai ales după ce am pierdut colecţia mea de monede vechi în toate culorile. S-au dus banii vechi şi banii noi nu au venit pe nicio fereastră. Mai ascult uneori sunetul paharelor de cristal care au ieşit triumfătoare din multe cutremure. Mai privesc bibelourile, ce e drept cârpite, cel Capodimonte sau cel vienez de secolul 19 şi serviciul de masă Kahla cu supieră şi luciu de platină. Crescusem printre vechituri, cu viaţa ritmată de o pendulă veche, şi ea pierdută azi. Eram doar un şoarece alb de bibliotecă şi mestecam aproape orice fel de carte cu aceeaşi poftă. Mai am şi azi cartea mea cu poveşti vechi de Andersen, în care păstoriţa şi hornarul de porţelan se întorc înapoi acasă din fuga lor în lumea largă.
Într-o zi ploua şi am luat un taxi din mers. Era o limuzină albă, dar cu tarif normal. Mă simţeam ca un câine ud pe o pernă de catifea. Nu-i nimic, îmi întind picioarele, respir adânc. E ca atunci când am ieşit o singură dată cu colegii de facultate la o bere. Nu consumam, am comandat martini cu lămâie, era ieftin în anii 90. Un coleg mă şicanează, nu-i nimic. Îmi întind picioarele sub masă, respir adânc, se va duce şi asta. E la fel ca atunci când duceam lumânarea la singura nuntă din copilăria mea. Nu-i nimic că este înaltă, trebuie doar să am grijă cum cobor treptele bisericii, pas cu pas. Purtam rochie roz ca nisipul din clepsidra de jucărie. De atunci şoarecele meu alb din cutia de pantofi şi-a întins de multe ori lăbuţele. Acum a amorţit, are ochii roşii umezi, poate că e o zână vrăjită de vreun duh rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu