unii spun că viaţa e ca o apă

cerul e greu ochii păpuşilor sunt tulburi

e mult prea plin de măşti de groază

de rânjete de clovni care îşi spală fardul

în acelaşi lighean

o ultimă dragoste moare

sub paharul gol întors ca o clepsidră

pe spinarea bolnavă a lumii

şi cât de frumos începuse

spuneau sibilele cu glasul de cristal

*

strâng pumnii de durere iar ea îmi încalecă pe inimă

îmi rupe creierul ca pe-o juma de nucă

mă fură dincolo de centura de castitate

şi toţi spun că încă mai vor

încă un pic de vin roşu pe giulgiu

încă o pată pe rochia miresei

încă o icoană mânjită de ceară ferecată în aur

doamne de ce ai lăsat

*

în grădina secretă un copil al nimănui

muşcă dintr-o cireaşă amară

voia să crească să facă ocolul pământului

dar jerbele de crini s-au uscat prea devreme

fiindcă doar moartea nu e liberă

vom dispărea

şi eu şi pasărea mea albă