HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

duminică, 20 aprilie 2014

antimetafizică

de sărbători
potopul zodiilor păgâne
dansând la tropice
a despărţit lumea în două deşerturi
străine unul de celălalt

oamenii şi-au strâns rufele pe aceeaşi sfoară
ca într-o spălătorie comună
de jur împrejur la ecuator
vântul s-a luptat cu fumul colibelor de pământ
soarele a ieşit mare din adânc
un peşte strălucitor
în năvodul viitorilor apostoli

la leprozerie s-au adunat
cei miloşi cu teamă de dumnezeu
până când fuge mâna din umăr
ochiul din orbită sau inima dintre coaste
şi nu mai recunoaşte omul un alt om

rămâne trupul crucificat fără miez
împăiat şi expus într-un oarecare muzeu
de istorie naturală





Notă: E o poezie mai veche, nu mai ţin minte dacă o postasem sau nu pe acest blog. Azi siteul www.poezie.ro sau agonia, unde postam mai mult e închis...scrie Forbidden access adică acces interzis. Mi se deschide pagina dar nu pot accesa nicio poezie, nici ale mele, nici ale altora. Nu ştiu dacă îşi va reveni, am mai păţit aşa cu un alt site. Am trimis pe mailul unei doamne editor de acolo trei scrisori şi nu mi-a răspuns de câteva zile. Poate se simte rău, nu o pot acuza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu