ea păşea cu năframa înnodată sub cosiţe
urca din greu vara
talpă după talpă în clisa uscată
şi era iarba atât de verde încât pentru mine era simplu
să lunec sania mea de lemn fără cai peste câmp
uneori visele sunt mai mari
decât soarele
înainte să înţelegem ce este un vis şi ce este soarele
nu era nicio mioriţă cu lână plăviţă
nu era niciun negru vodă cu suită
era un colţ rotund de rai şi un codru mândru
care vorbea numai când bătea vântul
pentru toţi era simplu
nu-i aşa că e simplu când iarba e verde
dar tu stârpitură de drac
stafidă de om aruncată în oţet
de te ţii scai de calea mea
fără de lege
eşti un mort cu ochii mai puţin vii decât crezi
cel puţin fii decent să nu pariezi viaţa pe-o singură carte
fie şi de ghindă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu