HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

marți, 31 martie 2015

în la minor

hai să mai jucăm o leapşă până când ne plescăie inimile în piept
inimile noastre studiate de ihtiologi
cu cozi alunecoase
eu femeie tu bărbat/ amândoi ne purtăm aleanul printre coaste
tu şi corabia ta de argonauţi/ eu şi oile mele care pasc în deal la curmătură

nu e iubirea mea cu buze de frăguţă/ nu sunt nici sânii mei de alabastru
nici tu nu eşti un rudolf valentino
suntem doar două măşti din commedia dell’arte
pe aceeaşi rogojină zbărătoare
doi schilozi unici printre vertebrate/ eu cocoşata de la biserica dintr-un lemn
tu spânul roşcovan şi pistruiat care glumeşte ca păcală
ne măsurăm din ochi hibele şi boala secolului care ne-a înfierat pe suflete
câte-o floare de portocal radioactivă

azi vom uita de pravile şi dări/ vom fi amanţii unui alt mileniu
şi vom dansa la balul celor care nu cresc niciodată mari
ultimul vals



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu