Am întâlnit acum câţiva ani o femeie (Dumnezeu a fost mai blând atunci cu mine, că mai întâlneam oameni din când în când) pentru care eu parcă eram dumnezeu. Se aşezase în genunchi pe preşul ieftin din sufrageria mea şi plângea şi se plângea că numai eu pot să o salvez şi că dacă nu îi cumpăr oala Zepter ea îşi pierde serviciul în mod sigur şi are copii şi familie de întreţinut şi nu poate suporta aşa o nenorocire.
I-am explicat cu binişorul că eu la rândul meu abia am bani (Dumnezeu era mai blând cu mine, fiindcă atunci aveam ceva mai mulţi ca azi) şi că nu pot fi eu persoana care să o salveze. Dar ea insista şi îmi explica că nu a găsit alţi muşterii şi va pierde tot dacă eu nu o ajut.
Spunea că ea are păcate multe faţă de mine şi că se roagă lui Dumnezeu să o ierte. Eu o întreb ce fel de păcate aşa multe a avut, să îmi spună şi mie unul. Ea încearcă să se eschiveze, eu insist fiindcă şi ea insista în continuare şi atunci îmi răspunde că „noi am făcut multe avorturi” (era vorba de încă o altă femeie) şi apoi tot repetă cuvântul avorturi.
Dar dacă vreun Dumnezeu din cer ne aude pe toţi sau are câte un emisar în fiece casă botezată de preot de Bobotează? După câţiva ani m-a lovit suspiciunea: dacă în acel moment eram urmărită de vreun duhovnic în stare de ebrietate, care auzea confesiunea femeii Zepter? Poate m-o fi băgat şi pe mine în aceeaşi oală (Zepter sau nu) auzind cuvântul „noi”, o fi crezut că şi eu... sau poate nu.
Atunci am ascultat rugăciunea acelei femei şi i-am dat 125 de euro, rămânând eu cu buzunarul gol şi pradă unor mustrări din partea mamei (de data aceea justificate). I-am cumpărat oala din puţinii mei bani şi am constatat apoi că nici nu era ca la carte, fiindcă nu avea capacul etanş (defect de fabricaţie).
Şi aşa am rămas şi cu micuţa mea oală Zepter nefolosită şi cu gândul uneori la acea femeie care îmi spunea în genunchi „Tu ai suferit atât de mult pe lumea asta, ca Cristos, încât pe lumea ailaltă precis vei trăi numai fericire....” Mi-era puţin greaţă.
Acum mă pot întreba ce avea acea femeie cu viaţa mea prăpădită, de unde naiba ştia...ori vorbea cu pereţii şi încerca să îi vopsească din nou? Eu încă mai visez că poate am ajutat-o şi a fost atunci mai fericită...dar după mai mulţi ani am văzut-o pe stradă cu privirile rătăcite. Poate nu era ea.
Morala: confesaţi-vă numai la biserică sau cunoscuţilor şi nu jecmăniţi omul de ultimii bani, plângându-vă în acelaşi timp că acel om a suferit ca Cristos. O fi fost Cristos vândut pentru 30 de arginţi, dar Cristos precis nu a fost cămătar. Iar pentru cei cum am fost eu: nu ascultaţi confesiunile altora dacă nu îi cunoaşteţi de mai mult timp şi mai ales nu le puneţi întrebări în situaţii critice, că nu se ştie ce fel de ciorbă iese şi în ce oală. În rest, îmi pare rău de tot că societăţile de caritate sunt rare sau nu au profit şi trebuie să se ascundă în spatele oalelor. Pe lume există atâţia nenorociţi care nu au nici după ce să bea apă...există femei Zepter şi oale mereu goale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu