era linişte curată şi întuneric perfect un loc al meu simţit după miros
până să mă rotunjesc mamă htoniană
pentru picamere bormaşini claxoane de ore în şir ventilatoare care ţiuie
copii care dansează ca o trupă de cazacioc televizoare încinse la maxim
tineri care strigă mereu aceleaşi lozinci
despre locurile anatomic mai joase
fiindcă totul fusese acordat ca urechea unui mare dirijor
după raportul dintre numărul stelelor şi al florilor care pier repede
se spunea că încă din pruncie eram prea cuminte şi tăcută
că mi-au legat picioarele strâns să le îndrepte cum făceau bătrânii odinioară
şi nu auzeau plâns de copil
liniştea mea era neagră precum un zgomot perfect este alb
eram printre cei rămaşi fără paraşută la mari altitudini
undeva deasupra zăpezii căzută în viaţă după spusele statistice
era înainte să ştiu că nici ceilalţi nu puteau ticăi în gol
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu