HONI SOIT QUI MAL Y PENSE

CÂTEVA VIDEO CU MINE

luni, 23 martie 2015

Zmeul

În săbii să ne tăiem sau în ciorapi să ne mirosim?, mârâi zmeul cu un ochi înroşit de ulcior şi cu celălalt atacat de conjunctivită.
Făt Frumos privi în jos, văzu că şosetele sale respirau în voie aerul proaspăt prin găurile adidaşilor vechi, şi oftă trist.
În săbii zmeule, răspunse el, muncindu-se să aibă o înfăţişare cât mai demnă şi fioroasă totodată.
În timp ce eroii îşi pregătesc armele albe pentru duel, o anume făptură suavă pe nume Iliana Osânzeana apare în scenă, recitând cu un glas stentoral:
Eu te spun/ C-ai mâncat săpun/ De la noi din beci/ Cu trei lei cinzeci.
Zmeul se întoarce nervos şi o admonestează:
Ce, ai chiloţi de tablă?! Ia umblă să te-aud.
Delicata făptură oftează cu un şuierat specific celor care consumă zilnic tutun prost. Iese din scenă declamând: Chiţigaie, gaie/ laptele de oaie/ nu se face-n baie...
Făt Frumos îşi măsoară rivalul şi spune:
Bătrâne, eu mă gândesc să-ţi las femeia dacă plăteşti bine...
Zmeul, iritat, îi răspunde:
O mie de băşini primeşti? Să nu-mi spui cât de darnic eşti!
Făt Frumos se întoarce pe călcâie, încalecă pe bicicleta Pegas fluierând trandafir de la moldova şi pleacă.
Zmeul oftează şi el privind lung în urma viteazului, apoi deschide radioul şi ascultă eroi au fost, eroi sunt încă.

Happy end: După douăzeci de ani, zmeul moare de bătrâneţe, Iliana îl plânge, apoi, din banii moşteniţi, îşi face liposucţiune, transplant de măduvă şi de rinichi, după care fondează o societate de caritate pentru orfanii nevinovaţi ai zmeilor şi moare fericită. Făt Frumos se căsătoreşte cu altă văduvă bogată şi adoptă cinci copii de zmeu. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu