Factori cancerigeni (raport documentar despre condiţiile de viaţă în ghetoul sărac)

Cum o mai fi în prezent Dunărea la cazane nu ştiu. Ceea ce este vizibil e că în blocurile de cutii pentru locuit de pe strada mea stăm înghesuiţi într-un cartier cu pereţii subţiri, supuşi la cazne şi cazane. Gurile rele şoptesc în preajma mea că suntem victimele unui regim pauper şi de austeritate. Dar când deschid ochii şi privesc pe fereastră, văd că până şi în blocul de vis-a-vis, care nu a fost reabilitat termic, aproape toţi locatarii au aer condiţionat şi termopane, că maşini diferite umplu aleile, că oamenii consumă benzină şi au haine adecvate anotimpurilor.

Dar, de zeci de ani, stau să fierb în casă iarna cu geamurile deschise, fiindcă eu nu am fost binecuvântată cu termostate. Caloriferele din veche generaţie ard de ai putea fierbe ceaiul pe ele, zi şi noapte. Cu geamul închis în nicio iarnă nu am avut temperaturi sub 26 de grade Celsius, şi nici cu geamul deschis nu se ajunge temperatura de confort recomandată în cărţile de igienă medicală. Şi este şi curent.

Prin geamul deschis se aud mai puternice zgomotele produse sistematic de băieţii de cartier dedesubt, râsete bizare, bătăi de palme, înjurături şi obscenităţi. Mai avem alarme de maşini, alarme de salvare, zgomote de artificii sau pocnitori puternice din când în când. Câini din vecini. Desigur, artificiile le-am văzut, oamenii au bani să se distreze, sunt împreună, nu doar singuri cuc aşa ca mine.

În dulcea pace a apartamentului meu televizorul vecinei de dedesubt (singura persoană dintre vecini care discută puţin cu mine) latră zilnic, uneori de dimineaţa până seara sau până noaptea pe la unu. Desigur pot percepe adesea ce discută oamenii fericiţi sau nu în cutiuţa colorată. Vecina a asurzit numai de vreo trei ani, mai înainte cel puţin această pacoste nu era.

Însă culmea nenorocirilor zilnice sunt, cum poate ghiciţi, vecinii de deasupra. Copiii lor au tot felul de facilităţi de a încărca atmosfera sonor, trântesc obiecte grele pe parchet, târâie scaune cu scârţâit prelung, tropăie ca nişte mânji sălbatici ore în şir, şi, culmea necazului, lasă apa să curgă la chiuveta de la bucătărie ori de câte ori încerc să am şi eu o masă liniştită. Nu e de mirare că organele mele interne au ieşit demult din starea de echilibru sănătos. Prin urmare am fost obligată să las şi eu apa să curgă la chiuvetă, pentru a acoperi o parte din calvarul asociat mesei.

16 martie 2015